Ce bucurie pe capul meu. Ajung sa prind momentul cind lalaiala noastra nostima de acum aproximativ 38 de ani, devine imn oficial al clubului. Sincere felicitari celor care au reusit acest lucru si mai ales galeriei noastre care de-a lungul timpului a pastrat si a dat mai departe acest cintec.

 Din pacate, la fel ca si alti stegari din generatia mea, care sunt raspinditi prin lume, nu o sa avem prilejul sa cintam pe stadion alaturi de voi. Ne ramine doar posibilitatea de a varsa o lacrima in fata televizorului pentru satisfactia de a fi fost si noi umili partasi la istoria acestei echipe de fotbal, care ne-a umplut sufletele cu stari de tot felul.

Pentru asta ma simt un pic obligat fata de cei care duc acum mai departe aceasta istorie si-mi propun sa scriu citeva amintiri pe care poate nu le stiati. M-as bucura foarte mult daca as stirni si interesul altor colegi din galerie, pe care ii invit sa-si lase sfiala la o parte si sa indrazneasca sa scrie si ei despre amintirile care cu siguranta nu-i las in pace cind vine vorba de Steagul Rosu. Fara pretentia unei arhivari cu date precise, mai mult ca un taifas pe banca pensionarilor, as incerca sa deschid un sertar cu amintiri si lucruri vechi, de care ne-am putea bucura impreuna.

Si pentru ca se apropie „ Ziua Imnului „ o sa va spun povestea lui asa cum l-am trait eu. De mult timp ne doream sa avem un imn al nostru si numai al nostru. Incepusera deja sa apara astfel de cintece, mai ales in urma faptului ca mai prindeam pe la televizor secvente din campionatele straine si fiecare incerca sa copieze cit poate din ce insemna o galerie afara. Problema era ca aceste cintece erau folosite de mai multe galerii, diferind doar textul, asa ca era ridicol cind in meciul direct toti cintau aceeasi melodie doar cu textul diferit. Si un text era greu de realizat fiindca toti erau cei mai tari, cei mai buni, cei mai frumosi samd.

Noi am incercat sa adaptam la cintecele pe care le cintam prin drumetii, in cabane sau chiar si la mare mindria noastra de a fi brasoveni, texte despre echipa de fotbal. Ne-am dat foarte repede seama ca astfel stricam vechile cintece si nu avem acest drept, acestea fiind creeate pentru ca noi sa le ducem mai departe. Lucrul asta ne framinta foarte tare mai ales ca echipa mergea din ce in ce mai bine si avea sanse sa prinda cupele europene.

  Galeria noastra a stat mereu la tribuna a 2-a. Era o rusine sa fi trimis la peluza si mai ales in peluza de sub tabela de marcaj (acum nu mai exista). Daca nu ploua, in deschiderea meciului de seniori, se juca pe acelasi teren meciul de tineret-sperante. Eu mergeam de obicei sa vad ambele meciuri, multi altii preferau ca la matineu sa vada meciurile din B ale echipelor din Brasov si dupa ce mincau de amiaza apareau pe stadion.

Inaintea unui meci la care tineretul nu a jucat pe terenul mare (exista un teren cu zgura in spatele peluzei care nu mai e ) au aparut in tribuna, undeva in partea stinga cu fata la teren, 2-3 baieti care au inceput sa imparta niste foi de hirtie dictando si de matematica pe care era scris ceva. Baietii mi-au last impresia ca erau de la Mesota, iar pe foile de hirtie, copiate la indigo erau niste versuri. Ei sustineau ca au gasit o melodie potrivita si niste versuri care mai pot suporta modificari, pentru un eventual imn al nostru. Tribuna era putin ocupata asa ca ne-am strins mai multi in jurul lor sa le vedem „reprezentatia“. Ca orice inceput parerile erau deja impartite, insa melodia era la moda, toti o cunosteau, era deja un cistig. Am ramas intelesi sa-i asteptam pe batrini si sa vedem ce zic ei iar intre timp fiecare sa incerce sa faca propuneri in legatura cu textul. La meciul respectiv, cei care am avut hirtia in mina am incercat fara succes sa formam un mic cor, insa nu a iesit mai nimic.

Totusi ideea nu ne-a dat pace. La urmatoarea deplasare, in tren, s-a discutat mult timp pe tema asta, asa ca la al doilea joc acasa stiam deja ce vrem. In text trebuie sa apara neaparat: orasul, muntele, numele echipei, numele jucatorilor. Daca primele trei erau deja rezolvate de prima strofa, cu jucatorii a fost mai greu. Nu puteai sa pui toti jucatorii, ar fi fost al naibii de lung. Nu era inca clar ce facem cu jucatorii sau antrenorii vechi samd. Oricum corul a fost mai numeros si prima strofa era ca si gata, doar ca unii cintau:“ in Brasovul de sub Tampa, este o echipa tare“ iar la refren „lupta,lupta Steagule“. Ideea generala a fost ca trebuie sa fim in stare sa cintam trei strofe (initial erau cel putin 4-5) si pentru inceput sa folosim doar numele jucatorilor activi, lasindu-ne timp sa schimbam mai tirziu ce-am crede de cuviinta. Dupa amintirea mea pot sa spun ca fost nevoie de vreo 4 etape jucate acasa ca sa putem spune ca am format un cor cit de cit omogen .Realitatea ne-a demostrat ca de fapt sunt cunoscute si cintate doar 2 strofe, iar fata de textul acceptat de galerie atunci nu s-a mai schimbat nimic. Cintecul a fost intonat de galerie la inceputul fiecarui meci, tribuna 1-a pastrind tacerea. Era o atmosfera asa cum vedeam noi pe stadioanele din Anglia si eram a dracului de mindri pentru asta. Am avut din pacate doar o singura data, impreuna cu galeria, placerea de a ne auzi imnul cintat de tribuna 1-a. Eram toti amutiti si nu ne venea sa credem urechilor ce bine suna cind il cinta altii pe stadionul nostru. Atunci am inteles de altfel ca toata lumea din oras il cunoaste, raminea doar sa-i indemnam sa-l cinte. Insa asta cu tribuna 1-a este alta poveste.

Imi scot palaria si ii felicit din nou pe cei care au avut ideea de a propune galeriei o melodie frumoasa si usor de fredonat. Faptul ca a rezistat atitia ani spune totul. In ceea ce priveste textul, ramin la ideea personala ca acesta a fost fost modificat si adaptat in asa fel incit se poate spune ca este o creatie populara. Si ca sa nu apara interpretari, personal nu am avut nici o contributie la acest cintec (care devine imn), in afara de faptul ca l-am cintat asa cum am putut eu, in toate formele si ce e mai important pentru mine, chiar de la inceput.

Va doresc petrecere frumoasa pe stadion si nu uitati ca pe scaunele voastre au stat altii la fel cum sunteti voi acum, cu aceleasi vise si sperante despre Steagul Rosu.

 Si sa stiti : „punctele ni le pot lua, onoarea niciodata“

Hai ai nostri !