Sirena


Mijloacele noastre fonice de a face galerie nu s-au deosebit de ale altora. Talanga, toba, trompeta sau pacanitoarea erau folosite de toti suporterii din tara. Noi am avut totusi ceva in plus si anume o sirena mica de mina pe care o aducea cineva din uzina. Facea un zgomot asurzitor, cred ca se auzea pina in Piata Sfatului si trebuia sa-ti astupi urechile daca stateai in preajma ei. Chiar jucatorii marturiseau ca sunetul ei, care declansa un iures de urale si scandari, ii motiveaza o data in plus stiind ca suntem linga ei.

 Va spun o poveste pe care cu siguranta cei de atunci si-o amintesc. Aveam meci la Cluj cu CFR si nu stateam nici noi si nici ei deloc bine in clasament. Colegul meu de banca a venit cu ideea sa mergem la meci, mai ales ca trebuia sa-i duca un pachet fratelui sau care era acolo la facultate. Problema era ca luni dimineata aveam teza la romana si ne-am fi intors noaptea de la Cluj. Pina la urma am plecat. O surpriza placuta a fost sa constatam ca eram foarte muti stegari in tren, acesta era asa de plin ca a trebuit sa stam pe culoare.

Ajunsi la Cluj, dupa ce am dat un recital in gara, bineinteles si cu sirena, noi am plecat la caminul facultatii, ceilalti sau dus intr-un cinematograf la un film si au mai dormit un pic in sala. Dupa masa ne-am adunat cu totii la stadion, multi altii venind cu masini personale. Stadionul CFR-ului era foarte mic si pe vremea aia avea doua tribune prapadite dispuse in L . La ei erau foarte multi batrini cu copii de mina si practic nici o galerie.

 Acolo am aflat ca sirena fusese confiscata intre timp de militie, pe motivul ca pompierii din oras au crezut ca este alarma de foc si s-au pus in miscare. A doua problema a fost ca nu ne-au lasat sa intram cu talangi si tobe, chiar si steaguri, pe motiv ca li s-ar putea darima tribuna.Am cazut de acord ca acestea sa fie inchise intr-o magazie si dupa meci sa ne fie returnate. A fost un meci slab terminat 0-0. Nu au fost probleme la iesirea din stadion, desi ne asteptam, deoarece Klaus nu stiu cum a reusit sa intre cu steagul lui in mijlocul „dusmanului“ unde a inceput in uralele noastre sa-l agite de zor. Luindu-ne in cap doar citiva scuipati traditionali de la niste tembeli, ne-am dus la magazie si ne-am luat lucrurile inapoi. Am hotarit apoi sa mergem cu totii la sectia de militie sa ne dea sirena inapoi. In sectie au intrat 3 barbati care nu mai ieseau. Pentru ca ne-a fost frica sa nu pierdem trenul (teza la romana) am plecat cu colegul meu si pe drumul spre gara el a avut ideea sa ne luam bilet pina la prima statie fiindca CFR-ul sa va razbuna pe noi. Asa am facut iar in tren ne-am separat de galerie si ne-am ascuns sepcile si steagurile.  

 Nici n-a plecat bine trenul si a oprit, in el urcind o gramada de controlori civili, militari si militie care au inceput sa ia la purecat toti calatorii. Dupa aprox. 30-40 min. trenul a fost oprit intr-o halta mica si galeria a fost data jos. Chiar inainte de meciul pe care-l aveam acasa, am aflat cit de greu a fost pentru cei ramasi acolo sa ajunga in Brasov, insa sirena a fost recuperata. Au fost mereu probleme cu sirena prin deplasari insa cred ca era in inventarul fabricii si de aceea nu putea fi confiscata, cel mult se primea cite o amenda pentru care banii se recuperau mai tirziu si printr-o cheta facuta in tribuna.

Cine stie pe unde o fi ajuns sirena asta, insa pentru noi si-a facut treaba cu virf si indesat.

Hai ai nostri !

 


Leave a Reply

Your email address will not be published.