October 5, 2012

A fost odata…cupa balcanica (1)

 

Cupa balcanica, cel mai valoros trofeu din vitrina clubului, reprezinta o performanta cu care stegarii se vor mindri mereu. Exista multe marturii ale acestui eveniment, eu transcriu din presa vremii un articol semnat de Horia Cristea, despre ultimul joc al turneului jucat de noi la Sofia, articol care cu siguranta ii va face placere oricarui stegar, sa-l citeasca:

DRUMUL STEAGULUI ROSU SPRE VICTORIE

DE LA POALELE TIMPEI, la poalele Vitosei. Acesta a fost ultimul itinerar al afirmarii, parcurs de fotbalistii Steagului rosu in prima editie a turneului, rezervat „secundelor“ din campionatele nationale. La Brasov, la Istambul, la Tirana, la Atena si in sfirsit la Sofia, jucatorii romini – fara sa cunoasca infringerea – au acumulat 13 puncte din 16 posibile, contribuind prin valoarea tehnica a formatiei lor nu numai la cresterea prestigiului miscarii noastre sportive , ci si la acela al competiei balcanice de fotbal in sine.

Dar acestei afirmari pe plan balcanic i-a corespuns in tara, o adevarata consacrare. Pentru prima oara, unsprezecele uzinei romanesti de autocamioane a dat dovada de o asemenea vitalitate si maiestrie, fiind in stare sa-si cucereasca galoanele gloriei pe atitea fronturi. In clasamentul general, la finele turului campionatului categoriei A, este situat pe primul loc al luptei pentru titlu.

Despre forma exceptionala in care se afla Steagul rosu se vorbea in toata Sofia, in ajunul meciului cu Levski. Si se comenta acest lucru cu atit mai mult cu cit echipa Levski nu a reusit sa tina pasul cu echipele fruntase, apropiindu-se de echipele codase.

In dimineata meciului m-am alaturat jucatorilor romini care au facut o plimbare prin Sofia. Am discutat cu ei despre partida pe care o vor sustine in nocturna. In unanimite ei au exprimat:

 Intr-adevar suntem destul de obositi. Nu am avut posibilitatea sa cunoastem terenul, sa-i studiem iluminatia artificiala. Tinem insa cu tot dinadinsul sa lasam o impresie buna publicului bulgar ( la Brasov a fost egal: 2-2), desi in asta seara evoluam a doua oara in nocturna (prima oara am jucat la Atena).La prinz am avut o scurta convorbire cu antrenorul Silviu Ploiesteanu, in holul hotelului Bulgaria unde erau cazati fotbalistii romini. Pe filele carnetului de insemnari mi-am notat printre altele: Echipa Steagul rosu este una dintr primele formatii rominesti care a ajuns sa patrunda in miezul fotbalului modern. In majoritatea cazurilor multilateralitatea jucatorilor poate trece foarte bine drept universalitate. Fundasul stinga Nagy lasa o buna impresie si ca stoper, si ca fundas dreapta. Mijlocasul stinga Szigety a putut fi vazut in formatia sa avind pe tricou, nu numai numarul 6 ci si 5, 8, 9, 10. Interul dreapta Naftanaila l-a suplinit de citeva ori foarte bine pe Seredai, pe postul de inter stinga. Seredai detine in palmaresul personal comportari valoroase pe posturile care poarta numerele 5, 6, 7, 8, 9, 10, si 11. Mijlocasul Campo i-a batut recordul lui Seredai actionind si pe posturilr de fundas stinga si fundas dreapta (in nocturna de astazi va purta numarul 2, in locul lui Zbircea, indisponibil). Interul stinga Meszaros joaca foarte bine si inter dreapta, extremul stinga David poate produce deruta in apararea adversa si pe post de centru atacant. Cunoscind aceste lucruri secretul comportarii Steagului rosu inceteaza de a mai fi un secret. Avind asemenea calitati jucatorii resping sablonismul, jocul rigid, impartit pe felii, sub forma unei asa-zise impartiri a raspunderii pe teren. Resping aceste forme inapoiate si imbratiseaza fotbalul modern, elastic, cu schimbare permanenta si fulgeratoare a ritmului, cu respectarea riguroasa si constienta a folosirii mijloacelor si procedeelor tehnice.

 ( va urma)