February 3, 2012

Iosif Kovacs va fi înmormântat simbata

  1. Reprezentanții echipei FC Brașov au anunțat că fostul președinte executiv al clubului, Iosif Kovacs, va fi înmormântat mâine. Slujba va avea loc la cimitirul din Livada Poștei, începând cu ora 14.00. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Iosif Kovacs sunt așteptați, sâmbătă, până la ora 13.00, la Stadionul Tineretului, unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului om de fotbal. Kovacs, în vârstă de 57 de ani, a murit ieri dimineață. Suferea de cancer și era internat de ceva vreme la Spitalul Sfântul Constantin.

Cine a fost Iosif Kovacs?

Kovacs a jucat ca portar la Tractorul Brașov, Metrom și FC Vaslui. Și-a început cariera de conducător la Romradiatoare Brașov, apoi a trecut la Metrom. În perioada 1995-2004 a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul clubului FC Brașov. A revenit la FC Brașov în decembrie 2010. (mytex.ro)