• FC Braşov se va reuni astăzi pentru primul antrenament din acest an
• În perioada 26 ianuarie – 15 februarie, echipa se va afla în stagiu de pregătire în Antalya, la Belek
Vacanţa a trecut pentru fotbaliştii de la FC Braşov, care astăzi se reunesc pentru primul antrenament din anul 2012. Chiar dacă oficialii şi-au propus să întărească lotul în perioada de vacanţă, echipa antrenată de Marius Şumudică nu a făcut încă nicio achiziţie.
Ba mai mult, FC Braşov se va reuni fără Alexandru Chipciu, fotbalist care a semnat cu Steaua Bucureşti. De asemenea, un alt titular important pentru echipă, Marian Cristescu, a semnat şi el un contract valabil din vară, cu Universitatea Cluj, dar este posibil ca el să plece încă din această iarnă, dacă cele două cluburi se înţeleg în privinţa transferului. În prima fază, conducătorii braşoveni au exclus varianta ca mijlocaşul să nu mai facă parte din lot pînă la vară, considerînd că Marian Cristescu este un jucător de care echipa nu se poate lipsi, mai ales după plecarea lui Chipciu. „Nu putem să îi dăm drumul lui Marian Cristescu din această iarnă. A plecat şi Chipciu şi ar fi prea mult să ne lipsim de doi jucători importanţi din linia de mijloc. Sper ca jucătorul să înţeleagă acest lucru şi să se comporte ca un adevărat profesionist“, spunea preşedintele Iosif Kovacs.
„Achiziţii… ioc“
Antrenorul Marius Şumudică nu este deloc mulţumit de faptul că echipa se reuneşte fără niciun transfer realizat, considerînd că, dacă nu se îndreaptă repede lucrurile, FC Braşov se va bate mai mult ca sigur la retrogradare. „Ce să mai spun? Achiziţii deocamdată nu! Ioc! Momentan doar au plecat jucători. Chipciu e mai mult ca sigur plecat, Cristescu a semnat deja cu U Cluj. Sînt două nume care atîrnă, două nume care atîrnau în evoluţia echipei, ajutau foarte mult. Avem nevoie imediată de jucători fiindcă altfel există posibilitatea să ne batem cu şanse certe la retrogradare. Chiar dacă Marian Cristescu a semnat un contract valabil doar din vară, în opinia mea, va fi destul de greu ca el să continue alături de noi fiindcă mai are doar cinci luni de contract. E greu să îl capacitezi şi să se gîndească la ce are Braşovul de făcut“, a spus Marius Şumudică la DolceSport.
Un nou director general
Dacă în ceea ce priveşte lotul, la FC Braşov încă nu sînt noutăţi, ei bine, ele au apărut în conducerea clubului, acolo unde a fost adus Aurelian Băbuţan, pe postul de director general la FC Braşov. „Sînt bucuros că voi lucra la FC Braşov, o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc şi care îşi propune să facă performanţă. Am o relaţie foarte bună cu antrenorul Marius Şumudică şi preşedintele Iosif Kovacs, astfel că vom putea colabora fără probleme. Pentru mine venirea la FC Braşov este un pas înainte şi sper din tot sufletul să avem rezultate cît mai bune“, a declarat Băbuţan, la numirea sa în funcţie. În ultimii doi ani, Băbuţan a fost director general la FCM Tîrgu Mureş.
„Vom păstra jucătorii pe care ne putem baza“
În perioada de vacanţă, conducătorii şi antrenori au decis împreună nu doar „ţintele“ pentru transferuri, ci şi care sînt jucătorii de care echipa se va despărţi în acest început de an, pe lista neagră aflîndu-se, se pare, mai mulţi stranieri, care nu au confirmat aşteptările antrenorilor. „Cu siguranţă ne vom despărţi de cîţiva jucători, pentru că, la această echipă vor rămîne doar fotbaliştii care merită să îmbrace tricoul echipei. Nu mă interesează să avem jucători la număr, ci fotbalişti pe care să ne putem baza“, spunea Marius Şumudică înainte de vacanţă.
FC Braşov, şase meciuri amicale în Antalya
• FC Braşov şi-a stabilit programul meciurilor pe care echipa le va juca în stagiul de pregătire din Antalya. Astfel, echipa antrenată de Marius Şumudică va disputa şase meciuri amicale, după următorul program: 30 ianuarie: FC Braşov – GKS Belchatow (Polonia), 2 februarie: FC Braşov – Sigma Olomouc (Cehia), 5 februarie: FC Braşov – Slavia Sofia (Bulgaria), 8 februarie: FC Braşov – FC Slovacko (Cehia), 10 februarie: FC Braşov – Ujpest Budapesta (Ungaria), 13 februarie: FC Braşov – FK Jakodina (Serbia). Fotbaliştii de la FC Braşov se vor reuni pe 9 ianuarie, în 10-11 ianuarie echipa va efectua vizita medicală. În perioada 9-25 ianuarie FC Braşov se va antrena la Braşov, iar în perioada 26 ianuarie – 15 februarie se va afla într-un stagiu de pregătire în Antalya, la Belek.
Melania GAVRILĂ