FC Brasov a debutat cu o victorie in stagiul din Antalya, scor 2-0 (1-0), in meciul cu Torpedo Kutaisi. Golurile victoriei brasovenilor au fost marcat de Blazhe Ilijoski in minutul 15 si Pricop in minutul 88.
Brasovenii au inceput bine meciul, iar Bruno Madeira a avut prima ocazie, in minutul 2, sut de la 25 de metri putin pe langa stalpul din stanga. Macedoneanul Blaze Ilijoski a debutat cu gol in tricoul lui FC Brasov. In minutul 15, Davide Dias a centrat de pe partea stanga, Moutinho a reluat cu capul din coltul careului de sase metri, iar Ilikoski a indeplinit o simpla formalitate. Ilijoski putea realiza dubla in minutul 42, insa macedoneanul a ratat incredibil din sase metri, dupa o centrare perfecta de pe partea stanga a lui Cristi Ionescu.
In partea secunda, georgienii au atacat mai mult, insa fara efect pe tabela de marcaj. Cu doua minute inainte de final, Pricop a stabilit scorul final, servit ideal de Enceanu dupa un atac la care au mai contribuit Tutu si Hadnagy. “Ma bucur ca am reusit sa castigam primul meci din acest cantonament. Ne-am dorit foarte mult sa castigam, pentru ca trebuie sa tratezi toate meciurile cu seriozitate. Am intalnit o echipa buna din Georgia si cred ca usor, usor crestem in valoare. Sunt multumit de joc. Pe jucatorii care au venit in aceasta iarna ii cunoasteam, am incredere in ei si sunt convins ca vor creste nivelul valoric al echipei. Obiectivul nostru este clasarea in primele 10 echipe si sa crestem 2-3 jucatori din pepiniera proprie”, a declarat antrenorul Marius Sumudica.
La meciul disputat pe unul dintre terenurile bazei sportive Mardan din Lara, a asistat si selectionerul Georgiei, Temur Ketbaia. “FC Brasov are cativa jucatori interesanti, care pot face diferenta. Mi-a placut Udoji, un jucator rapid care a pus multe probleme pe flancul stang”, a spus Ketbaia.
Cristi Munteanu este noul capitan al lui FC Brasov. “Cristi Munteanu este un jucator experimentat si poate fi unul dintre liderii echipei, iar Mario Felgueiras va fi al doilea capitan al echipei”, a declarat Marius Sumudica.
La ultimele zece minute ale partidei au asistat si jucatorii Stelei, care aveau programata o sedinta de pregatire la baza sportiva Mardan.
FC Brasov – Torpedo Kutaisi 2-0
Au marcat: Ilijoski 15, Pricop 88
FC Brasov (prima repriza): Felgueiras – Ciupe, Diogo Silva, Cristi Munteanu, Cristi Ionescu – Viveiros (65 Pricop), Bruno Madeira, Davide, Udoji (80 Enceanu)- Moutinho, Ilijoski
FC Brasov (repriza secunda): Godinho – Ciupe (75 Tutu) – Majernik, Cristi Munteanu, Cristi Ionescu (89 Damian)- Viveiros, Mateiu, Mauro Alonso, Udoji – Buga, Hadnagy (89 Popa)
Antrenor: Marius Sumudica
fcbrasov.ro