Ne-am dorit mereu, ca toti suporterii, sa formam o galerie frumoasa. Din pacate, din punct de vedere coreografic n-am prea reusit asa cum am vrut. Nefiind sprijiniti de nimeni (desi aveam fabrica de steaguri in oras) a trebuit sa ne descurcam fiecare cum putea. Steagul, tricoul,sapca,pancarta erau cam singurele pe care le cunosteam atunci. La stadion se mai putea cumpara din cind in cind vara, o sapca din carton subtire striat, in culorile clubului, care se monta foarte usor. Mult mai tirziu au aparut niste caciulite de ski cu inscriptia si in culorile clubului. Se mai primeau niste cartoane galben si negre si cam atit.

Steagurile ni le faceam noi. Era o mare problema sa gasesti pinza care trebuie si nici vopsea sa tiparesti pe textile nu gaseai. Fiecare improviza cum putea. Vopseaua „Galus“, tusul negru si creioanele „carioca“ erau mijloacele cele mai des folosite. De obicei se cumpara pinza alba (subtire) care se vopsea cu galus galben, alta cu negru si apoi se cusea la masina in diferite forme. Marele dezavantaj era ca galbenul diferea mai mereu de la unul la altul, dar nu era asa o drama. De altfel si astazi se vad in tribuna o gramada de nuante de galben.

Cele mai frumoase steaguri le-au avut sasii. Ei erau grupati in partea stinga sus, in tribuna a2-a si erau foarte compacti in actiunile lor. Dupa mine, cel mai frumos steag, l-a avut un sas care era prin clasa a 8-a. Steagul avea brodat stema clubului si a orasului, discret, pe un fond de patrate mijlocii ca marime. Steagul il cususe bunica lui si era foarte mindru de el. Eu mi-l aduc aminte ca Klaus, dar s-ar putea sa ma insel. Ne fluturam cu mindrie steagurile atit acasa cit si in deplasare. De multe ori in deplasari, militia si gazdele ne faceau necazuri, vrind sa ni le ia, dar nu ne lasam si nu plecam fara ele. De asemenea la meciurile de acasa intrai de multe ori gratis daca aveai steag.

Klaus asta micu avea o dambla. Ori acasa ori in deplasare se furisa cu steagul lui in mijlocul galeriei adverse, unde il flutura de citeva ori. Bineinteles ca reactionam imediat si ne manifestam ca la gol. Interesant este ca in deplasare, in afara de citeva scatoalce, nimeni nu i-a luat steagul niciodata. Acasa nu se punea problema.

Pe unde o mai fi acum Klaus cu steagul lui frumos ?